

[Mon papier sur le Taraf Vasile Năsturică a été accepté par le principal quotidien roumain, Jurnalul Naţional. Voici la version publiée dans l'édition du 11 octobre 2009. La traduction a été réalisée par le journal.]
http://www.jurnalul.ro/stire-lada-de-zestre/seara-pariziana-pe-acorduri- lautaresti-523481.html
Taraful lui Vasile Năsturică a fost primit cu mare bucurie de publicul prezent la Theatre de la Ville, din Paris, la sfârşit de septembrie.
Cei cinci muzicieni, sobru înveşmântaţi în alb şi negru, au ştiut cum să capteze atenţia celor câteva mii de spectatori pentru mai mult de o oră. Lăutarii români au cântat în faţa unui public entuziast. Astfel, Vasile Năsturică, violonist şi lider al tarafului, a încercat să regăsească spiritul lăutarilor de odinioară, a căror muzică este tot mai mult dată uitării.
Cvintetul, format din vioară, acordeon, chitară, ţambal şi contrabas, a fost acompaniat când şi când chiar de vocea instrumentiştilor. Nu m-am putut abţine să nu-i compar pe muzicienii români cu artişti ai celor mai importante ansambluri apărute în ultimii ani, artişti care au cedat în faţa modei şi s-au aliniat aşa-numitei "world music", ansambluri susţinute de promovări agresive de marketing.
Ei bine, muzica lui Vasile Năsturică şi a colegilor săi, veritabili artizani ai sunetului, care trăiesc cu intensitate fiecare moment petrecut pe scenă, are o frumuseţe care se impune prin ea însăşi. Pe scena de la Theatre de la Ville, între două solouri, violonistul aflat în centrul grupului întoarce spatele publicului, un gest pe care îl face doar pentru a-şi îndruma mai bine companionii, pentru a le da suflet şi suflu.
Pe scenă, în timp ce cântă, muzicanţii nu se feresc să vorbească între ei în şoaptă sau să-şi aprecieze printr-un zâmbet un coleg care a reuşit să smulgă aplauze sălii. Cum să-ţi închipui muzică mai plină de viaţă când fiecare moment din spectacol îţi oferă sentimentul unei creaţii unice, irepetabile, oferite unui public privilegiat?
NEMULŢUMIREA LUI ENESCU
Locul important dedicat muzicii lăutăreşti în programul spectacolului (fascinant fiind solo-ul de vioară din partitura "Sârba lăutărească", ca un ecou al suitei pentru vioară şi pian "Impresii din copilărie" a lui George Enescu), a netezit calea cântecelor populare româneşti (Suită de jocuri) şi câtorva cântece de pahar, atât de bine interpretate vocal şi acompaniate la acordeon de Ion Cinoi.
Trebuie spus că francezii nu fac o distincţie clară între aceste influenţe muzicale. Confuzie întreţinută de influenţele care provin din zona denumită generic "Europa de Est" şi care înglobează Balcanii, Ungaria, naţiunile slave din nord şi până în Ţările Baltice. Cum să înţelegi, pornind de la asemenea generalităţi, subtilitatea influenţelor din muzica lăutarilor români, adânc înrădăcinate în inima României, dar şi provocarea artistică susţinută cu atâta măiestrie şi ardoare pe scena de la Theatre de la Ville?
George Enescu, român până în măduva oaselor şi parizian ocazional, deplângea confuzia sistematică pe care cei mai mulţi francezi o fac între muzica ţigănească şi cea populară românească. Şi asta pentru că ambele stiluri muzicale există independent de foarte multă vreme, fiecare cu caracteristicile sale proprii şi bine stabilite. Epoca de aur a muzicii ţigăneşti, care nu îşi are rădăcinile în timpuri imemoriale, aşa cum s-ar putea crede, a influenţat o întreagă generaţie de interpreţi de renume. Iar această moştenire prestigioasă este revendicată chiar de artiştii din Taraful lui Vasile Năsturică.
Publicul a fost, cu siguranţă, încântat să asculte "această mână de tradiţionalişti încăpăţânaţi", aşa cum i-a numit cu umor etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, directorul artistic al grupului. Lucru perfect adevărat, pentru că îţi trebuie încăpăţânare ca să aperi cu atâta pasiune un repertoriu ce contravine tendinţelor muzicale moderne, fără a face concesii, fără goana după rezultate facile obţinute uneori cu muzica timpului nostru, pe cât de zgomotoasă şi enervantă, pe atât de insipidă.
PARIUL CU TRADIŢIA
Publicul nu s-a înşelat ovaţionând muzica şi jocul de scenă ale lui Gheorghe Petrache sau virtuozitatea ţambalistului Gheorghe Răducanu, care aduce aminte, într-o manieră puţin diferită, de cele mai frumoase interpretări ale lui Toni Iordache (n.r. - cel supranumit şi Zeul Ţambalului). Însă laudele sunt pe drept meritate de întregul taraf, al cărui program a culminat cu două bisuri, susţinute cu o energie debordantă.
Ar fi fost suficient să fiţi martorii entuziasmului cu care spectatorii francezi şi români deopotrivă s-au înghesuit la sfârşitul spectacolului în jurul artiştilor pentru a obţine un autograf, ca să realizaţi şi singuri în ce măsură a fost încununat de succes aşa-numitul "pariu tradiţionalist".
Forte et précoce personnalité musicale, A. Vieru reçoit dès 1946 le prix de composition George Enescu pour la Suite dans le style ancien, écrite pour ensemble de cordes. Ce n'est pourtant qu'ensuite, de 1946 à 1951, qu'il est disciple au Conservatoire de Bucarest de Leon Kleper, Paul Constantinescu et Theodor Rogalski. A. Vieru est aussi élève du chef et compositeur Constantin Silvestri. Il rejoint ensuite Aram Khatchatourian au Conservatoire de Moscou, où il reste 5 saisons. Son oratorio Mioriţa (1957) et surtout son Concerto pour violoncelle (1962), premier prix de composition de la Reine Maria José de Genève, confirment sa stature de compositeur de premier ordre, couronné par le prix américain Serge Koussevitski en 1966 et de nombreuses autres distinctions en Roumanie et à l'étranger (prix Herder de l'Université de Vienne).
Il est titulaire d'une bourse Deutscher Akademischer Austauschdienst (D.A.A.D) à Berlin Ouest, comme ses compatriotes Tiberiu Olah et Ştefan Niculescu, également représentants de la vitalité novatrice de l'art musical roumain. Tout comme eux, A. Vieru a su contourner les limites stériles des conventions idéologiques pour concevoir un catalogue d'une étonnante richesse, à la fois classique et visionnaire. L'on note à son actif plusieurs opéras, des cantates, cinq symphonies et huit concertos, cinq quatuors à cordes, deux sonates, de nombreuses pièces instrumentales et chorales, de la musique électronique et des musiques de film.
Ţară comunistă | Pays communiste |
Într-o ţară comunistă Cand eşti fire arivistă Şi-ai şi-un caracter sinistru Poţi ajunge repede ministru După ce-ncasezi la prime Şi te faci partaş la crime Eşti băgat la închisoare Şi-apoi condamnat pentru tradare | En pays communiste Quand tu es un fieffé arriviste Et que tu as un caractère sinistre Tu peux vite devenir ministre. Puis toucher des primes Qui te rendent complice du crime Tu es jeté en prison Puis condamné pour trahison |
Roata lumii se-nvarteşte, tzac, tzac, tzac. Si-orice crima se plateşte, tzanc, tzanc, tzanc. Comunismu-ntai te-ajută, tac, tac, tac Şi apoi, te execută, pac, pac, pac | La roue du monde tourne, tzac, tzac, tzac Et chaque crime se paye, tzanc, tzanc, tzanc. D'abord, le communisme t’aide, chut, chut, chut Et ensuite t’exécute, pan, pan, pan. |
Cand sovieto-comitetul Îţi cere-autoportretul Asta-i semn ca nu-i mai placi Şi c-autocritic-ai sa-ţi faci. După ce-ti gasesc ei buba Urmeaza autoduba. Si-apoi toată istoria Se termină cu autopsia | Quand le comité soviétique Demande ton autoportrait Cela signifie que tu ne lui plais plus Et que tu dois faire ton autocritique. Après t'avoir trouvé un défaut Arrive le panier à salade. Et enfin toute cette histoire Se finit en autopsie. |
Roata lumii se-nvarteşte, tzac, tzac, tzac. Si-orice crima se plateşte, tzanc, tzanc, tzanc. Comunismu-ntai te-ajută, tac, tac, tac Şi apoi, te execută, pac, pac, pac. (coup de feu) | La roue du monde tourne, tzac, tzac, tzac Et chaque crime se paye, tzanc, tzanc, tzanc. D'abord, le communisme t’aide, chut, chut, chut Et ensuite t’exécute, pan, pan, pan. |
Guvernul comunist | Gouvernement communiste |
Ce frumoasă e este viaţă Când esti chior şi prost ca ţaţa Şi ajungi din potcovar În guvern subsecretar | Que cette vie est belle Quand, borgne et bête comme un plouc, Tu quittes l’atelier du maréchal-ferrant Pour devenir sous-secrétaire du gouvernement |
Ce frumos e când vin Ruşii Şi îti spun din două soluţii Cum să vorbeşti cum să taci Şi pe apostolu să faci | Qu’il est beau, quand viennent les Russes, Et qu’ils te posent leurs deux options Comment parler et comment se taire Et comment exercer ton sacerdoce. |
Ce frumos e este viaţă Când să spui te ţine aţa Că ne vine bat-o vina Pe la răsărit lumina | Que cette vie est belle Quand on te force à dire Que (pourquoi le taire) Du levant vient la lumière |
Ce frumos e să ai ceafă Şi de la soviete leafă Să fi frate cu duşmanu Şi să sa-ti zica Sadoveanu | Qu’il est beau d’avoir une nuque Et un salaire des Soviets D’être frère avec l’ennemi Et de s’appeler Sadoveanu |
Ce frumoasă e este viaţă Când nu te apuca greata Sa-i tot perii pe intruşi Şi sa-i tamâiezi pe Ruşi | Que cette vie est belle Quand la nausée t’est étrangère Que tu caresses les intrus Et encenses les Russes |
Bălăceanu te numeşti Fiindca în ţara RPR-istă Cu nesatz te bălăceşti În mocirla comunistă | Bălăceanu tu t’appelles Dans la République Populaire Socialiste Et avec délices tu patauges Dans la fange communiste |
Au Conservatoire de Bucarest (1960-61, 1964-69), H. Rădulescu suit les cours de Tiberiu Olah (composition), Ştefan Niculescu (forme musicale) et Aurel Stroe (orchestration). Dès 1969 il rejoint Paris où il se spécialise dans le domaine de la musique spectrale. Il devient alors citoyen français. En Allemagne, il s'intéresse aux développements de la musique contemporaine (Cologne, Darmstadt).
Il est professeur à l'institut Notre Dame des Champs Elysées de la capitale française, enseigne l'analyse et la composition à l'Université d'Ottawa, au Canada (1973). En 1983, il fonde l'ensemble European Lucero. Il donnera le même nom Lucero au festival qu'il étrenne à Paris en 1991.
En tant que compositeur, H. Rădulescu rejoint la résidence DAAD de Berlin (1988-89), obtient la saison suivante des bourses de San Francisco, Venise et Rome, puis en 1992 du gouvernement français (bourse l'Année Sabatique). Cette même année, il est honoré du premier prix de composition.
Installé à Clarens en Suisse, il retrouve en 2004 son pays natal pour donner des master classes à l'Université de Brasov.
H. Rădulescu était aussi pianiste de talent, peintre et poète estimé.
Musique symphonique
Music for Taaroa (Prayer, Revelation, Ritual) op. 7 (1972), pour 59 solistes
Fountains of Sky, op. 16 (1973)
Infinite to be cannot be infinite, infinite not to be can be infinite, op. 33 (1982), pour 8 quatuors ou 128 cordes, chacune d'entre elles étant accordée de façon unique
Concerto pour piano et orchestre "The Quest"
Musique de chambre
Introito, ricercare, sonare op. 4 (1969) pour quatuor à cordes
Cradle to Abyses, op. 5 (1972), pour piano
Vies pour les cieux interrompus, op. 6 (1972), pour quatuor à cordes et deux pianos préparés par électronique
Flood for the Eternals Origins, op. 11 (1972), musique plasmatique pour ensemble
Everlasting Longings, op. 13a (1972), pour 24 cordes
Shall be lifted, nevermore !, op. 17b (1973), pour harmonium et quatuor de saxophones
Twilight Intricacy, op. 21 (1973), pour 13 contrebasses et 97 interprètes
Thirteen Dreams Ago, op. 23 (1974), pour soprano, compositeur, 5 vents et 6 percussions
The Outer Time ; These Occult Oceans ; Beydons's Aura ; The Inner Time, pour 5 clarinettes
Christe Eleison, pour orgue
Where Beyond, op. 55 (1984) pour flûte
Lux Animae (1999), pour violoncelle spectral
Sonate dupa Lao Tze, quatre sonates pour piano
Dr. Kau Hong's Diamond Mountain VI, op. 77 (2000), pour 61 gongs spectraux et violon solo (accordé selon la manière spectrale).
Musique vocale
Do emerge ultimate silence, op. 30 (1999), pour 34 voix d'enfants
Sonetto di Dante (1973), pour basse et violoncelle
Sources